Galaţi – cum să trăieşti murind

(Articol apărut în revista TIMPURI VERZI şi aici)

           Regimul comunist instalat în 1945 în România a avut în vedere industrializarea forţată a economiei ţării. Fiecare judeţ trebuia să aibă cât mai multe fabrici şi combinate. De această manie nu a scăpat nici oraşul Galaţi, unul dintre cele mai important noduri comerciale ale României.

            Beneficiind de uşurinţă cu care se putea efectua schimbul de mărfuri pe Dunăre şi Marea Neagră, guvernul lui Gheorghie-Gheorghiu Dej înfiinţează în 1965 Combinatul Siderurgic de la Galaţi, cel mai mare din Europa de Est la acea vreme. Capacităţile tehnologice erau impresionante, realizând la acea vreme 55,6% din producţia de oţel a României, 55% din cea a producţiei de laminate şi 90,4 % din producţia de tablă şi benzi laminate la rece. Totuşi, aceste performanţe sunt umbrite de efectul ucigător al poluării rezultate în urma activităţii combinatului, efecte care au fost trecute sub tăcere până în 1989.

            Studiile realizate de echipe de medici şi chimişti au relevat un aspect îngrozitor: numărul celor care suferă de boli ale sistemului respirator creşte exponenţial de la an la an, iar afecţiunile se cronicizează. S-a putut realiza chiar şi o schiţă de hartă a poluării, evidenţiindu-se faptul că cei care locuiesc în zona de vest a oraşului, înspre combinat, sunt mult mai bolnavi decât restul locuitorilor. Cei care suferă cel mai mult sunt tinerii şi bătrânii, statisticile medicale din 2006 cuprinzând peste 20.000 de copii şi 14.000 de adulţi cu afecţiuni respiratorii. Este şi normal, având în vedere că nivelul de emisii de oxizi de azot a crescut cu 8,52 % faţă de 2005, cantitatea de compuşi organici volatili – cu 4,07 %, emisiile de dioxid de carbon au sporit şi ele cu 2,8 %. În ceea ce priveşte cantitatea  pulberi în suspensie s-au înregistrat 20 de depăşiri ale valorii-limită, alarmant pentru un oraş cu 300.000 de oameni.

            Conform unui studiu realizat de ziarul local „Viaţa liberă”, într-un singur an, în Galaţi, rinita, rinofaringita şi faringita cronică au afectat 1.800 de copii, sinuzita cronică 414, bronşita cronică 153 şi astmul 168. Aproape 600 de tineri au fost diagnosticaţi cu afecţiuni ale pleoapei, aparatului lacrimal, orbitei sau conjunctivei. Doctorii au depistat un caz de tumoare malignă a traheii, bronhiilor şi plămânilor la copii şi şase la adulţi. Nici alimentarea cu apă nu este la standardele la care ar fi trebuit, înregistrându-se peste 2.000 de cazuri de îmbolnăvire prin boli asociate apei (1.780 de cazuri de boală diareică acută şi 102 cazuri de hepatită virală acută tip A). Poate că aceste statistici par doar o sumă de cifre scrie pe hârtie, dar reprezintă în realitate vieţi de oameni care sunt condamnate la o viaţă scurtată cu mulţi ani. Trist este că toate acestea se întâmplă numai din cauza faptului că interesul economic primează în detrimentul celui ecologic.

În ciuda privatizării şi a promisiunilor Mittal Steel privind reducerea de emisii nocive în aer, măsuri cu adevărat eficiente nu au fost luate. Recent, fabrica a dovedit că nu este 100% sigură din punct de vedere al protecţiei mediului. Un accident industrial, nu numai că a rănit 4 oameni, dar a provocat eliminarea unei cantităţi considerabile de amoniac în atmosferă, fiind depăşită de 14 ori cantitatea maxim admisă.

Timpul trece şi situaţia pare a nu se schimba în bine. Gălăţenii se îmbolnăvesc pe capete şi nu se ia nicio măsură fermă. În mod macabru, sănătatea oamenilor şi a naturii sunt sacrificate pe altarul realizărilor economice. Iar totul pare a fi cât se poate de normal.