Conducerea Camerei Deputaţilor a respins cererea a doi senatori ai UDMR şi respectiv PRM privind discutarea în procedură de urgenţă a unui proiect de lege care interzice folosirea tehnologiei bazate pe cianuri în minerit.
INIŢIATORI. Senatorii Eckstein Kovacs Peter (UDMR) şi Gheorghe Funar (PRM) au făcut această solicitare, arătând că iniţiativa lor legislativă “nu are coloratură politică”, a fost făcută “din respect pentru cetăţeni şi mediu” şi “se bucură de o largă susţinere a societăţii civile”. Cu toate acestea, conducerea Camerei a decis ca proiectul de lege să fie dezbătut în procedură normală, cu menţiunea ca termenul de depunere a raportului din partea comisiilor parlamentare să fie cât mai scurt. Amendamentul la Legea minelor iniţiat de senatorii Funar şi Eckstein, care propune interzicerea totală a cianurii în minerit, a fost respins de plenul Senatului la 30 mai, fiind trimis Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională. Potrivit amendamentului la Legea minelor: “Activitatea minieră, bazată pe folosirea tehnologiei prin cianuri, în orice etapă a exploatării aurului şi argintului, precum şi în orice etapă a procesării şi înnobilării reziduurilor este interzisă”.
Sursă: Jurnalul Naţional



